Elevi

Home / Elevi

Consiliul Elevilor

Tomorrow’s Leaders, Today

Alissa Maria Boglea

Alissa Maria Boglea

Președintele Consiliului

Sunt o persoană energică și creativă, mereu gata să accept provocări și să aduc un strop de originalitate în tot ceea ce fac. Îmi place să mă implic în activități care îmi permit să colaborez cu cei din jur și să creez amintiri frumoase. Ambițioasă și perseverentă, îmi urmez obiectivele cu determinare şi entuziasm.

Reprezentanții Claselor

Proiectul „Ambasadorii Antibullying”

Proiectul “ Ambasadorii Antibullying”- proiect înscris în Calendarul Activităților Educative Județene, poziția 65, Ediția a IV-a, an școlar 2023-2024

 

Inițiator: Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Hunedoara
Domeniul: Educație civică, voluntariat, proiecte caritabile
Coordonatori LTAI Brad: Prof. Armie Petrina, Prof. Consilier școlar Câmpean Alina
Scopul proiectului: Dezvoltarea abilităților de relaționare pozitivă și de gestionare a situațiilor conflictuale prin implicarea activă a elevilor în activități de prevenire și combatere a violenței școlare/bullying/cyberbullying.
Perioada activităților: 4 martie- 26 aprilie

În cadrul acestui proiect, s-au constituit 3 echipe de elevi din clasele a X-a C și a XI-a D care au avut ca misiune promovarea și organizarea în randul colegilor activități de prevenire și combatere a comportamentelor de tip bullying/ cyberbullying. Astfel, aceștia au realizat prezentări pentru colegi, materiale informative, afișe, pliante, activități interactive (joc online platforma Kahoot), au inițiat discuții pe tema antibullying la nivel de clasă și în alte clase și au aplicat un chestionar în rândul colegilor, toate cu scopul de a-și implica colegii în crearea unor aptitudini și modele de comportament care să promoveze non-violența în mediul școlar.

Alături de Ucraina 2022

„Noi, Consiliul Școlar al Elevilor al Liceului Teoretic Avram Iancu Brad am desfășurat o acțiune prin care ne arătăm solidaritatea cu poporul Ucrainean în special cu tinerii din Ucraina, care au fost forțați din cauza războiului să își părăsească țara respectiv si școlile. Alături de Ucraina! Solidaritatea noastră constă și în fapte. Astfel împreuna cu Conducerea Liceului Teoretic Avram Iancu Brad vom desfășura o campanie umanitară prin care vom strânge alimente neperisabile, paturi, jucării, saci de dormit etc, pentru refugiații ajunși pe teritoriul Țării noastre. De asemenea, liceul nostru asigură spațiu de cazare în clădirea internatului în cazul unui număr mare de refugiați, Liceul fiind inscris pe lista Crucii Roșii a locurilor disponibile din județul Hunedoara.

Invităm toți elevii care vor să participe la campania umanitară să ia legătura cu reprezentatul clasei pentru a depune donațiile.”

Let’s Do It, Romania! 2021

Let s do it, Romania! – o campanie națională de voluntariat, de conștientizare, dar mai ales un manifest și un îndemn la respect pentru mediul înconjurător!
LTAI a fost prezent prin 32 de elevi voluntari ai săi și trei cadre didactice.
Împreună cu Primăria Brad, cu celelalte școli gimnaziale, cu Armata, Jandarmeria, dar și cu diverse asociații, au oferit un exemplu de responsabilitate civică și ocupare eficientă și practică a timpului liber.

Selfie Hunt 2021

”Abilități, atitudini pozitive, învățare prin experiență, cooperare în echipe, cunoașterea valorilor comunității locale – acestea sunt atributele jocului SELFIE HUNT, desfășurat ca activitate extrașcolară, la LTAI, vineri, 19.11.2021.

35 de elevi, coordonați de Consiliul Elevilor, s-au distrat serios și au învățat că o fotografie poate dezvălui lucruri neștiute despre orașul nostru și despre propriile lor comportamente și sentimente, într-o originală vânătoare de comori locale.
Bravo câștigătorilor și felicitări tuturor participanților! Felicitări, profesor Adrian Fărău – Consilier Educativ al liceului nostru, pentru coordonare!